CONDIȚII CONTRACTUALE GENERALE

ediția ianuarie 2018

 

  1. PREVEDERI GENERALE ȘI INTRODUCTIVE

 

1.1 SCOP: Prezentele Condiții Contractuale Generale completează și explicitează clauzele din corpul principal al contractului de intermediere imobiliară, numit CONTRACTUL, încheiat de REFIND NETWORK SRL, ca INTERMEDIAR, cu persoana fizică ce constituie BENEFICIARUL și are caracter de consumator.

 

1.2 INTERMEDIARUL este, în explicitarea art. 2.1 din CONTRACT, o agenție imobiliară care oferă servicii de intermediere pentru tranzacții cu imobile în sensul de contracte de vânzare respectiv închiriere și eventual alte operațiuni cu imobile (construcții și terenuri), atât pentru vânzători respectiv locatori, cât și pentru cumpărători respectiv chiriași, sau pentru alte tipuri de persoane interesate (superficiari, beneficiari de drept de servitute etc.), în condițiile generale prevăzute de legislația în vigoare și de prezentele Condiții Contractuale Generale, care sunt afișate pe site-ul www.refind.ro și constituie ANEXA 2 la CONTRACT, ce se actualizează periodic (dar aplicabilă CONTRACTULUI rămâne versiunea în vigoare la data încheierii lui), precum și condițiile specifice convenite prin corpul principal și anexele 1 și 4 la CONTRACT.

 

1.3 OBIECTUL CONTRACTULUI este, în explicitarea art. 2.2 din CONTRACT, prestarea, ca obligație de diligență (deci nu de rezultat, fiind suficient să depună eforturi adecvate chiar dacă nu atinge țelul propus), de către INTERMEDIAR, în schimbul unui comision (și eventual a unor tarife și decontări de cheltuieli), a serviciilor de identificare, contactare și trezire a interesului unui potențial partener contractual care să fie interesat și, după prezentare a ofertelor / contraofertelor sau acceptărilor reciproce, și eventual după negocieri, cu sau fără mijlocirea INTERMEDIARULUI după prezentare și punere în contact, să și încheie efectiv cu BENEFICIARUL, un contract de tipul, cu condițiile și vizând imobilele specificate în ANEXA 1 la CONTRACT, neincluzând însă încheierea de antecontracte, chiar autentice. În plus, se pot include în obiectul CONTRACTULUI și servicii adiționale menționate în aceeași anexă, cu natură juridică identică, sau diferită dar totuși accesorie intermedierii imobiliare.

 

1.4 DURATA CONTRACTULUI: În explicitarea art. 3.1 din CONTRACT, acesta intră în vigoare la data încheierii lui, dacă prin clauză specială inserată la art. 9.10, părțile nu derogă, stabilind expres o dată concretă ulterioară celei a încheierii, sau o condiție suspensivă sau un termen suspensiv nedeterminat concret dar sigur că se va produce. Modificarea datei de final convenite se face ca orice altă modificare de contract, prin act adițional, iar încetarea anticipată, de drept, judiciară sau prin voința uneia sau ambelor părți, în baza prevederilor legale sau clauzelor convenite contractual, se produce în cazurile prevăzute de prezentele Condiții Generale Contractuale la pct. 3.6, 3.7 și 3.9.

 

1.5 CARACTERUL CONTRACTULUI: Prezentul contract este un contract de intermediere imobiliară, având natura juridică a unui contract de intermediere, deci un act juridic bilateral, numit, sinalagmatic (prestațiile părților fiind reciproce și interdependente), oneros (prestațiile sunt contra cost), cu executare succesivă (serviciile contractate se prestează în etape), aleator (obligația principală, de plată a comisionului, este datorată numai dacă se încheie contractul dorit de BENEFICIAR, indiferent de diligențele depuse de INTERMEDIAR în găsirea de partener contractual), încheiat pe perioadă determinată, de tip profesionist-consumator.

 

1.6 INTERPRETARE: Clauzele prezentului contract sunt obligatorii pentru părți conform art. 1270 Cod civil și sunt de drept completate de și interpretate prin prisma prevederilor art. 1266 – 1269 și 1272 Cod Civil și celorlalte prevederi legale aplicabile. Fiind un contract de consum, orice clauză neclară se interpretează în favoarea BENEFICIARULUI.

 

1.7 CARACTERUL NEGOCIAT: Toate clauzele prezentului contract inclusiv anexele au fost negociate liber de părți și asumate în cunoștință de cauză, fiind explicate BENEFICIARULUI și înțelese de acesta. Clauzele din prezenta ANEXA 2 sunt și ele considerate negociate, deoarece au fost prezentate BENEFICIARULUI ca fiind o propunere negociabilă sub toate aspectele ce nu constituie o preluare a textelor de acte normative cu caracter imperativ, nefiind deci contract de adeziune nici clauze standard în sensul legii, ele putând fi derogate prin prevederi convenite de părți prin corpul principal al prezentului contract sau ulterior, prin acte adiționale.

 

  1. PREVEDERI PRIVIND PREȚUL CONTRACTULUI ȘI PLĂȚILE

 

În explicitarea și completarea art. 4 din CONTRACT, sunt aplicabile următoarele clauze:

 

2.1 PREȚUL contractului încheiat de BENEFICIAR cu terțul găsit sau considerat găsit de INTERMEDIAR este cel declarat de BENEFICIAR către INTERMEDIAR, dar nu poate fi mai mic decât cel prevăzut de grilele notariale în vigoare pentru vânzări comparabile respectiv nu poate fi cu mai mult de 25% sub prețul pieței la închirieri, BENEFICIARUL trebuind să justifice temeinic un preț semnificativ inferior celui estimat de INTERMEDIAR iar acesta având dreptul la verificări inclusiv să i se prezinte, la cerere, contractul în original / duplicat certificat notarial.

 

2.2 TERMENUL de 30 de zile de la încheierea de către BENEFICIAR cu terțul a contractului menționat la art. 4.1, în care art. 4.4 prevede că BENEFICIARUL va achita INTERMEDIARULUI comisionul, curge indiferent dacă BENEFICIARUL a încasat total, parțial sau deloc valoarea acelui contract și dacă acele plăți erau sau nu scadente.  

 

2.3 FACTURAREA: INTERMEDIARUL va remite, la solicitarea BENEFICIARULUI, și facturile corespunzătoare, conforme cu prevederile legislației financiar-contabile și fiscale, însoțite, dacă e cazul, conform art. 4.2 și 4.3 din CONTRACT, de deviz și / sau decont de cheltuieli, cu minim 3 zile lucrătoare înaintea termenului de scadență a plății în cauză.

 

2.4 ASPECTE VALUTARE: În cazul prețurilor stabilite în valută, plata comisionului și eventualelor tarife și decontări de cheltuieli se va face în RON la cursul BNR al zilei plății sau, dacă s-a solicitat factură, la cel de la data facturării.

 

2.5 MODALITATEA DE PLATĂ:  Plățile se fac în contul bancar al INTERMEDIARULUI sau în numerar, la alegerea BENEFICIARULUI, în limitele permise de legislația în vigoare cu privire la operațiile cu numerar, și anume de 10.000 lei pentru încasările de la persoane fizice, conform Art 4 din Legea 70 / 2015.

 

  1. RĂSPUNDEREA CONTRACTUALĂ ȘI ÎNCETAREA CONTRACTULUI

 

3.1 OBLIGATIVITATEA RESPECTĂRII CONTRACTULUI: Clauzele prezentului contract au putere de lege între părțile contractante, conform art. 1270 Cod Civil, nerespectarea obligațiilor valabil asumate contractual, precum și a celor prevăzute de legislația civilă, atrăgând răspunderea juridică civilă contractuală a părții în culpă, neexcluzând alte forme de răspunderea juridică (contravențională, penală etc.).

 

3.2 CADRUL LEGAL APLICABIL RĂSPUNDERII CONTRACTUALE: Răspunderea pentru nerespectarea obligațiilor Părților, este cea prevăzută de normele Codului Civil pentru părțile contractuale în general și pentru cele ale contractelor de intermediere în particular, și respectiv cea stabilită de legislația de protecția consumatorilor pentru răspunderea profesioniștilor față de consumatori.

 

3.3 PUNEREA ÎN ÎNTÂRZIERE:

Conform art. 1523 al. 1 Cod civil, părțile convin că sunt de drept în întârziere la împlinirea termenelor convenite. Cu toate acestea, în caz de nerespectare a unor termene legale sau contractuale, părțile pot face, o punere în întârziere în scris, valabilă și prin e-mail, acordând un termen de remediere de minim 5 maxim 15 zile lucrătoare.

 

3.4 PENALITĂȚI DE ÎNTÂRZIERE: Pentru întârzierea în îndeplinirea obligațiilor contractuale asumate, părțile își datorează dobânzi penalizatoare de 0,05% pe zi din valoarea sumei restante respectiv a prestației întârziate, penalitatea urmând a fi achitată de BENEFICIAR respectiv scăzută din suma datorată INTERMEDIARULUI.

 

3.5 SUSPENDARE: Întârzierea cu mai mult de 15 zile peste termenul convenit contractual și parcurgerea procedurii de punere în întârziere conform pct. 3.3, chiar dacă nu a expirat termenul de remediere acordat, dă dreptul părții prejudiciate să suspende executarea prezentului contract până la executarea de către cealaltă parte a obligației restante.

 

3.6 REZILIERE: Întârzierea cu mai mult de 15 zile peste termenul convenit contractual, după parcurgerea procedurii de punere în întârziere conform pct. 3.3, dă dreptul părții prejudiciate să declare, ca sancțiune contractuală, CONTRACTUL ca fiind reziliat unilateral conform art. 1552 Cod Civil, prin notificarea celeilalte Părți, cu efect de la data notificării, fără necesitatea vreunei alte formalități și fără necesitatea intervenției instanței de judecată.

Rezilierea unilaterală operează numai pentru nerespectări grave sau repetate ale obligațiilor contractuale, și numai dacă termenul de remediere acordat nu a fost respectat, dar indiferent dacă partea care invocă rezilierea a recurs sau nu anterior la suspendarea contractului conform pct. 3.3. Rezilierea în alte cazuri decât pentru întârzierile anterior descrise se poate face numai pe cale judiciară, prin instanța de judecată.

 

3.7 DENUNȚARE: Prezentul contract poate fi denunțat unilateral de către BENEFICIAR, cu efect imediat, fără a fi necesară motivarea denunțării, conform prevederilor legislației privind protecția consumatorilor, denunțarea nescutindu-l de obligațiile de plată deja născute sau care se vor naște din acte și fapte deja petrecute sub egida CONTRACTULUI.  

 

3.8 FORȚA MAJORĂ ȘI CAZUL FORTUIT: Părțile iau act că răspunderea lor este înlăturată de Cazul Fortuit și Forța Majoră astfel cum sunt definite de art. 1351 Cod Civil.

Astfel, Cazul Fortuit este un “eveniment care nu poate fi prevăzut și nici împiedicat” de partea în cauză, cum e cazul unui accident rutier sau de muncă, o îmbolnăvire gravă sau un furt, ce nu a avut loc din culpa părții în cauză, neputând fi prevăzut în concret nici împiedicat de aceasta.

Forța Majoră este un “eveniment extern, imprevizibil, absolut invincibil și inevitabil”.

Forța majoră apără de răspundere partea care o invocă, în conformitate cu prevederile art. 1634 și următoarele din Codul Civil, cu condiția notificării intervenirii ei în termen de 24 de ore de la producerea situației și dovedirii ei, cu documente emise de entități abilitate, în termen de 15 zile de la producere.

Părțile convin că grevele, modificarea situației economice și a prețurilor pe piață și modificările legislative nu constituie cazuri de forță majoră în legătură cu derularea prezentului contract.

Încetarea cauzei de forță majoră trebuie notificată în termen de 5 zile.

 

3.9 ÎNCETARE:  În afara cazurilor de încetare menționate mai sus, adică prin reziliere unilaterală conform pct. 3.6 sau denunțare conform pct. 3.7, prezentul contract mai poate înceta:

  1. a) prin acordul părților
  2. b) denunțare unilaterală de către INTERMEDIAR dacă persistă cazul de forță majoră peste 10 zile;
  3. c) intrarea în faliment, dizolvarea voluntară sau pierderea în orice mod a capacității juridice civile de folosință sau de exercițiu necesare INTERMEDIARULUI pentru acordarea serviciilor contractate
  4. d) prin ajungerea la termen
  5. e) prin executare
  6. f) în cazul înc are obiectul contractului devine imposibil de executat
  7. g) în alte cazuri prevăzute de lege.

 

3.10 DAUNE COMPENSATORII: Rezilierea unilaterală dă dreptul părții care o invocă și la daune-interese conform art. 1530 și următoarele din Codul Civil pentru acoperirea integrală a prejudiciului produs ei, inclusiv cea prevăzută la pct. 3.11 pentru încălcarea obligației de confidențialitate.

 

3.11 PENALITĂȚI PENTRU ÎNCĂLCAREA CONFIDENȚIALITĂȚII: Încălcarea obligațiilor de confidențialitate prevăzute la pct. 4 obligă părțile la suportarea unei penalități de 2000 lei pentru fiecare încălcare, ca și clauză penală convenită de părți pentru predeterminarea forfetară a prejudiciului, în măsura în care partea prejudiciată nu demonstrează o valoare mai mare a prejudiciului.

 

3.12 ULTRAACTIVITATE (SUPRAVIEȚUIREA UNOR OBLIGAȚII): În caz de încetare a contractului, rămân neafectate obligațiile restante de plăți sau alte contraprestații pentru prestații deja efectuate sau prejudicii produse, precum și clauzele specifice care prin natura lor supraviețuiesc încetării contractului, precum cele de confidențialitate, garanția contra evicțiunii și contra viciilor ascunse ale bunurilor, proprietate intelectuală și alte asemenea, prezentul contract fiind considerat convertit într-un act atipic conținând obligații reciproce persistente derivând din lege sau contract. De asemenea, supraviețuiește obligația de achitare a comisionului dacă activitățile INTERMEDIARULUI au profitat specific BENEFICIARULUI doar ulterior, în sensul încheierii contractului cu cocontractantul găsit sau considerat găsit de BENEFICIAR, dar după încetarea prezentului contract de intermediere în forma lui tipică.

 

3.13 LEGE APLICABILĂ: Prezentul contract este guvernat de legislația română – în principal de Legea 287/2009 privind Codul Civil, Ordonanța 21/1992 privind protecția consumatorilor, Legea 296/2004 privind Codul consumului și OUG 34 / 2014 privind drepturile consumatorilor în cadrul contractelor încheiate cu profesioniștii.

 

3.14 LITIGII:  Eventualele divergențe dintre părți se vor soluționa pe cale amiabilă, iar în caz de nereușită, litigiul va fi supus instanțelor judecătorești competente teritorial pentru domiciliul BENEFICIARULUI conform art. 113 și 121 din Codul de procedură civilă.

Prealabil, simultan sau ulterior acțiunii judecătorești, BENEFICIARUL se poate adresa pe cale administrativă Autorității Naționale pentru Protecția Consumatorului conform legislației specifice, sesizarea acesteia neexcluzând dreptul de acces la justiție sau apelul la mediere.

 

  1. CONFIDENȚIALITATEA ȘI PROTECȚIA DATELOR PERSONALE

 

4.1 BENEFICIARUL nu va dezvălui prezentul CONTRACT niciunui terț, cu excepția membrilor familiei cu care locuiește și gospodărește și sunt interesate de tranzacțiile vizate, cu condiția să își asume și pentru aceștia obligația de confidențialitate și răspunderea pentru eventuale ei încălcare.

4.2 BENEFICIARUL nu va dezvălui terților adresa și prețurile imobilelor vizionate, nici nivelul de comisioane, reducerile practicate, devizele, facturile, deconturile, documentele de plată și alte documente emise de INTERMEDIAR sau alte informații ce pot afecta secretul comercial al INTERMEDIARULUI.

4.3 Obligația de confidențialitate prevăzută la pct. 4.1 și 4.2 se întinde pe toată durata valabilității prezentului contract și încă 2 ani de la încetarea valabilității lui din orice motiv, iar încălcarea are consecințele prevăzute la pct. 3.11.

4.4 INTERMEDIARUL are obligația de a păstra stricta confidențialitate cu privire la datele cu caracter personal ale BENEFICIARULUI, incluzând cele de identificare și contact, dar și cele privind tranzacției imobiliare dorite sau efectuate, persoanele care l-au însoțit sau cu care s-a consultat, sume pretinse sau oferite, opțiuni și gusturi în materie de arhitectonică și urbanistică, de amplasamente, design și artă, mediu și orice alte asemenea informații în posesia căror intră ca o consecință a CONTRACTULUI, pe toată durata valabilității lui și încă 2 ani de la încetarea valabilității lui din orice motiv, iar încălcarea are consecințele prevăzute la pct. 3.11.

4.5 BENEFICIARUL declară că i-au fost aduse la cunoștință drepturile legale conferite de Legea 677/2001 și celelalte acte normative incidente în domeniul protecției datelor cu caracter personal, că i-au fost explicate și le-a înțeles, inclusiv faptul că beneficiază de dreptul de acces și de intervenție asupra datelor, dreptul de a nu fi supus unei decizii individuale și de a se opune prelucrării datelor sale personale și de a obține ștergerea lor, în orice cazuri în care acea colectare, stocare sau procesare excede normelor legale aplicabile sau scopului legitim în care au fost puse la dispoziția INTERMEDIARULUI.

4.6 De asemenea, BENEFICIARUL declară că a fost informat că, pentru exercitarea acestor drepturi, se pot adresa în scris cu o cerere către INTERMEDIAR, datată și semnată, precum și cu plângeri la autoritatea de stat competentă (ANSPDCP) și, la nevoie, și în justiție.

4.7 În condițiile anterior specificate, BENEFICIARUL își exprimă, prin semnarea prezentului contract, acordul scris, expres și informat, privind prelucrarea de către INTERMEDIAR, în condițiile și limitele legii, a datelor cu caracter personal pe care i le-a pus sau i le va pune acestuia la dispoziție sau acesta la obține prin acordarea serviciilor sau demersuri conexe acestora.

 

  1. PREVEDERI DIVERSE

 

5.1 OBLIGAȚII CE EXCED CONTRACTULUI DE INTERMEDIERE: Serviciile adiționale, referite de art. 2.2, din CONTRACT, dacă exced intermedierii imobiliare, constituie contracte accesorii contractului de intermediere imobiliară, și au regimul juridic specific contractului în cauză prevăzut de Codul Civil sau diverse legi speciale. Astfel, de exemplu, clauza privind prestarea de servicii de negociere de către INTERMEDIAR în numele BENEFICIARULUI a clauzelor viitorului contract ce urmează a se încheia cu cocontractantul găsit de INTERMEDIAR, constituie un contract de mandat, iar clauza privind efectuarea de către INTERMEDIAR, cu resurse proprii sau prin subcontractare, de expertize, evaluări, cercetări de piață sau alte asemenea, constituie un contract de antrepriză de prestări servicii.

 

5.2. OBLIGAȚII NESPECIFICE ȘI IMPLICITE ALE PĂRȚILOR: În afara obligațiilor specifice principale prevăzute la art. 5 și 6 din Contract, Părțile sunt obligate să respecte toate obligațiile specifice secundare care derivă implicit din cele principale precum și toate obligațiile nespecifice și generale care sunt în sarcina lor prin efectul altor clauze contractuale asumate sau prin efectul legii incluzând, după caz și prevederile legale generale și specifice privind activitatea societăților, privind prestarea de servicii către consumatori în general și cele de servicii de intermediere, respectiv de intermediere imobiliară, în particular.

 

5.3 MODIFICAREA CONTRACTULUI ȘI COMUNICARE: Orice modificare a prezentului contract se va putea realiza numai de comun acord, consemnat în scris, sau prin decizia instanței judecătorești.

Părțile își vor notifica prompt orice modificare de date de identificare și contact.

Comunicarea între părți se va face telefonic, prin SMS și e-mail și întâlniri directe, dar elementele importante vor fi transmise sau repetate în scris pe suport de hârtie semnate olograf, la cererea oricăreia dintre Părți, și vor fi comunicate prin mijloace ce asigură cerificarea recepției comunicării.

 

5.4 INTEGRALITATE: Prezentul contract, împreuna cu anexele sale, care fac parte integrantă din cuprinsul său, reprezintă voința integrală a Părților și, prin urmare, înlătură orice altă înțelegere verbală dintre acestea, anterioară sau concomitentă încheierii lui, care ar avea incidență asupra conținutului sau interpretării lui precum și orice înțelegeri precontractuale ce nu au fost preluate în prezentul contract.

 

5.5 EFECTELE AFILIERII: Prin natura scopului contractului, se prezumă că BENEFICIARUL acționează și ca interpus pentru persoana juridică al cărei acționar sau asociat unic sau majoritar, reprezentant legal sau conducător executiv este, precum și pentru soțul, rudele și afinii săi până la gradul IV inclusiv, astfel că obligația sa de plată a comisionului și altor sume, este aplicabilă și când contractul cu contractantul găsit sau considerat găsit de INTERMEDIAR este încheiat de unul dintre aceștia, în nume propriu sau al unui terț, nu de BENEFICIAR în nume propriu.

 

5.6 ÎNCHEIEREA CONTRACTULUI: Se face prin întâlnirea voinței concordante a părților, agreând o versiune finală comună a textului urmată de semnarea olografă  acesteia de către părți, convenind că forma scrisă a contractului este necesară pentru însăși validitatea lui.

În cazul semnării prin corespondență, dacă se semnează în zile diferite, intrarea în vigoare va avea lor la data primirii de către INTERMEDIAR a exemplarului semnat olograf de BENEFICIAR sau se consideră de către lege că a fost primit de INTERMEDIAR.

CONDIȚII CONTRACTUALE GENERALE

PENTRU PERSOANE JURIDICE

ediția februarie 2018

 

  1. PREVEDERI GENERALE ȘI INTRODUCTIVE

 

1.1 SCOP: Prezentele Condiții Contractuale Generale completează și explicitează clauzele din corpul principal al contractului de intermediere imobiliară, numit CONTRACTUL, încheiat de REFIND NETWORK SRL, ca INTERMEDIAR, cu persoana juridică ce constituie BENEFICIARUL.

 

1.2 INTERMEDIARUL este, în explicitarea art. 2.1 din CONTRACT, o agenție imobiliară care oferă servicii de intermediere pentru tranzacții cu imobile în sensul de contracte de vânzare respectiv închiriere și eventual alte operațiuni cu imobile (construcții și terenuri), atât pentru vânzători respectiv locatori, cât și pentru cumpărători respectiv chiriași, sau pentru alte tipuri de persoane interesate (superficiari, beneficiari de drept de servitute etc.), în condițiile generale prevăzute de legislația în vigoare și de prezentele Condiții Contractuale Generale, care sunt afișate pe site-ul www.refind.ro și constituie ANEXA la CONTRACT, ce se actualizează periodic (dar aplicabilă CONTRACTULUI rămâne versiunea în vigoare la data încheierii lui), precum și condițiile specifice convenite prin corpul principal și anexele 1 și 4 la CONTRACT.

 

1.3 OBIECTUL CONTRACTULUI este, în explicitarea art. 2.2 din CONTRACT, prestarea, ca obligație de diligență (deci nu de rezultat, fiind suficient să depună eforturi adecvate chiar dacă nu atinge țelul propus), de către INTERMEDIAR, în schimbul unui comision (și eventual a unor tarife și decontări de cheltuieli), a serviciilor de identificare, contactare și trezire a interesului unui potențial partener contractual care să fie interesat și, după prezentare a ofertelor / contraofertelor sau acceptărilor reciproce, și eventual după negocieri, cu sau fără mijlocirea INTERMEDIARULUI după prezentare și punere în contact, să și încheie efectiv cu BENEFICIARUL, un contract de tipul, cu condițiile și vizând imobilele specificate în ANEXA 1 la CONTRACT, incluzând și încheierea de antecontracte, indiferent dacă sunt autentice sau sub semnătură privată. În plus, se pot include în obiectul CONTRACTULUI și servicii adiționale menționate în aceeași anexă, cu natură juridică identică, sau diferită dar totuși accesorie intermedierii imobiliare.  

 

1.4 DURATA CONTRACTULUI: În explicitarea art. 3.1 din CONTRACT, acesta intră în vigoare la data încheierii lui, dacă prin clauză specială inserată la art. 9.8, părțile nu derogă, stabilind expres o dată concretă ulterioară celei a încheierii, sau o condiție suspensivă sau un termen suspensiv nedeterminat concret dar sigur că se va produce. Modificarea datei de final convenite se face ca orice altă modificare de contract, prin act adițional, iar încetarea anticipată, de drept, judiciară sau prin voința uneia sau ambelor părți, în baza prevederilor legale sau clauzelor convenite contractual, se produce în cazurile prevăzute de prezentele Condiții Generale Contractuale la pct. 3.6, 3.7 și 3.9.

 

1.5 CARACTERUL CONTRACTULUI: Prezentul contract este un contract de intermediere imobiliară, având natura juridică a unui contract de intermediere, deci un act juridic bilateral, numit, sinalagmatic (prestațiile părților fiind reciproce și interdependente), oneros (prestațiile sunt contra cost), cu executare succesivă (serviciile contractate se prestează în etape), aleator (obligația principală, de plată a comisionului, este datorată numai dacă se încheie contractul sau antecontractul dorit de BENEFICIAR, indiferent de diligențele depuse de INTERMEDIAR în găsirea de partener contractual), încheiat pe perioadă determinată, între profesioniști.

 

1.6 INTERPRETARE: Clauzele prezentului contract sunt obligatorii pentru părți conform art. 1270 Cod civil și sunt de drept completate de și interpretate prin prisma prevederilor art. 1266 – 1269 și 1272 Cod Civil și celorlalte prevederi legale aplicabile.

 

1.7 CARACTERUL NEGOCIAT: Toate clauzele prezentului contract inclusiv anexele au fost negociate liber de părți și asumate în cunoștință de cauză, fiind explicate BENEFICIARULUI prin reprezentant și înțelese de acesta. Clauzele din prezentele Condiții Generale Contractuale sunt și ele considerate negociate, deoarece au fost prezentate BENEFICIARULUI ca fiind o propunere negociabilă sub toate aspectele ce nu constituie o preluare a textelor de acte normative cu caracter imperativ, nefiind deci contract de adeziune nici clauze standard în sensul legii, ele putând fi derogate prin prevederi convenite de părți prin corpul principal al prezentului contract sau ulterior, prin acte adiționale.

 

  1. PREVEDERI PRIVIND PREȚUL CONTRACTULUI ȘI PLĂȚILE

 

În explicitarea și completarea art. 4 din CONTRACT, sunt aplicabile următoarele clauze:

 

2.1 PREȚUL contractului încheiat de BENEFICIAR cu terțul găsit sau considerat găsit de INTERMEDIAR este cel declarat de BENEFICIAR către INTERMEDIAR, dar nu poate fi mai mic decât cel prevăzut de grilele notariale în vigoare pentru vânzări comparabile respectiv nu poate fi cu mai mult de 25% sub prețul pieței la închirieri, BENEFICIARUL trebuind să justifice temeinic un preț semnificativ inferior celui estimat de INTERMEDIAR iar acesta având dreptul la verificări inclusiv să i se prezinte, la cerere, contractul în original sau duplicat certificat notarial.

 

2.2 TERMENUL de 3 zile de la încheierea de către BENEFICIAR cu terțul a contractului menționat la art. 4.1, în care art. 4.2 prevede că BENEFICIARUL va achita INTERMEDIARULUI comisionul, curge indiferent dacă BENEFICIARUL a încasat total, parțial sau deloc valoarea acelui contract și dacă acele plăți erau sau nu scadente.  

 

2.3 FACTURAREA: INTERMEDIARUL va remite, și facturile corespunzătoare, în conformitate cu prevederile legislației financiar-contabile și fiscale, însoțite, dacă e cazul, de deviz și / sau decont de cheltuieli.

 

2.4 ASPECTE VALUTARE: În cazul prețurilor stabilite în valută, plata comisionului și eventualelor tarife și decontări de cheltuieli se va face în RON la cursul BNR al zilei facturării.

 

2.5 MODALITATEA DE PLATĂ:  Plățile se fac în contul bancar al INTERMEDIARULUI sau în numerar, la alegerea BENEFICIARULUI, în limitele permise de legislația în vigoare cu privire la operațiile cu numerar, și anume de 5.000 lei conform Art. 3 din Legea 70 / 2015.

 

  1. RĂSPUNDEREA CONTRACTUALĂ ȘI ÎNCETAREA CONTRACTULUI

 

3.1 OBLIGATIVITATEA RESPECTĂRII CONTRACTULUI: Clauzele prezentului contract au putere de lege între părțile contractante, conform art. 1270 Cod Civil, nerespectarea obligațiilor valabil asumate contractual, precum și a celor prevăzute de legislația civilă, atrăgând răspunderea juridică civilă contractuală a părții în culpă, neexcluzând alte forme de răspunderea juridică (contravențională, penală etc.).

 

3.2 CADRUL LEGAL APLICABIL RĂSPUNDERII CONTRACTUALE: Răspunderea pentru nerespectarea obligațiilor Părților, este cea prevăzută de normele Codului Civil pentru părțile contractuale în general și pentru cele ale contractelor de intermediere în particular.

 

3.3 PUNEREA ÎN ÎNTÂRZIERE:

Conform art. 1523 al. 1 Cod civil, părțile convin că sunt de drept în întârziere la împlinirea termenelor convenite. Cu toate acestea, în caz de nerespectare a unor termene legale sau contractuale, părțile pot face, o punere în întârziere în scris, valabilă și prin e-mail, acordând un termen de remediere de minim 2 maxim 30 de zile lucrătoare.

 

3.4 PENALITĂȚI DE ÎNTÂRZIERE: Pentru întârzierea în îndeplinirea obligațiilor contractuale asumate, părțile își datorează dobânzi penalizatoare de 1% pe zi din valoarea sumei restante respectiv a prestației întârziate, penalitatea urmând a fi achitată de BENEFICIAR respectiv scăzută din suma datorată INTERMEDIARULUI.

 

3.5 SUSPENDARE: Întârzierea cu mai mult de 3 zile peste termenul convenit contractual și parcurgerea procedurii de punere în întârziere conform pct. 3.3, chiar dacă nu a expirat termenul de remediere acordat, dă dreptul părții prejudiciate să suspende executarea prezentului contract până la executarea de către cealaltă parte a obligației restante.

 

3.6 REZILIERE: Întârzierea cu mai mult de 5 zile peste termenul convenit contractual, după parcurgerea procedurii de punere în întârziere conform pct. 3.3, dă dreptul părții prejudiciate să declare, ca sancțiune contractuală, CONTRACTUL ca fiind reziliat unilateral conform art. 1552 Cod Civil, prin notificarea celeilalte Părți, cu efect de la data notificării, fără necesitatea vreunei alte formalități și fără necesitatea intervenției instanței de judecată.

Rezilierea unilaterală operează numai pentru nerespectări grave sau repetate ale obligațiilor contractuale, și numai dacă termenul de remediere acordat nu a fost respectat, dar indiferent dacă partea care invocă rezilierea a recurs sau nu anterior la suspendarea contractului conform pct. 3.3. Rezilierea în alte cazuri decât pentru întârzierile anterior descrise se poate face numai pe cale judiciară, prin instanța de judecată.

 

3.7 DENUNȚARE: Prezentul contract poate fi denunțat unilateral numai de către INTERMEDIAR, cu un preaviz de 5 zile, fără a fi necesară motivarea denunțării.  

 

3.8 FORȚA MAJORĂ ȘI CAZUL FORTUIT: Părțile iau act că răspunderea lor este înlăturată de Cazul Fortuit și Forța Majoră astfel cum sunt definite de art. 1351 Cod Civil.

Astfel, Cazul Fortuit este un “eveniment care nu poate fi prevăzut și nici împiedicat” de partea în cauză, cum e cazul unui accident rutier sau de muncă, o îmbolnăvire gravă sau un furt, ce nu a avut loc din culpa părții în cauză, neputând fi prevăzut în concret nici împiedicat de aceasta.

Forța Majoră este un “eveniment extern, imprevizibil, absolut invincibil și inevitabil”.

Forța majoră apără de răspundere partea care o invocă, în conformitate cu prevederile art. 1634 și următoarele din Codul Civil, cu condiția notificării intervenirii ei în termen de 24 de ore de la producerea situației și dovedirii ei, cu documente emise de entități abilitate, în termen de 15 zile de la producere.

Părțile convin că grevele, modificarea situației economice și a prețurilor pe piață și modificările legislative nu constituie cazuri de forță majoră în legătură cu derularea prezentului contract.

Încetarea cauzei de forță majoră trebuie notificată în termen de 5 zile.

 

3.9 ÎNCETARE:  În afara cazurilor de încetare menționate mai sus, adică prin reziliere unilaterală conform pct. 3.6 sau denunțare conform pct. 3.7, prezentul contract mai poate înceta:

  1. a) prin acordul părților
  2. b) intrarea în faliment, dizolvarea voluntară sau pierderea în orice mod a capacității juridice civile de folosință sau de exercițiu necesare INTERMEDIARULUI pentru acordarea serviciilor contractate
  3. c) prin ajungerea la termen
  4. d) prin executare
  5. e) în cazul în care obiectul contractului devine imposibil de executat
  6. f) în alte cazuri prevăzute de lege.

 

3.10 DAUNE COMPENSATORII: Rezilierea unilaterală dă dreptul părții care o invocă și la daune-interese conform art. 1530 și următoarele din Codul Civil pentru acoperirea integrală a prejudiciului produs ei, inclusiv cea prevăzută la pct. 3.11 pentru încălcarea obligației de confidențialitate.

 

3.11 PENALITĂȚI PENTRU ÎNCĂLCAREA CONFIDENȚIALITĂȚII: Încălcarea obligațiilor de confidențialitate prevăzute la pct. 4 obligă părțile la suportarea unei penalități de 2000 lei pentru fiecare încălcare, ca și clauză penală convenită de părți pentru predeterminarea forfetară a prejudiciului, în măsura în care partea prejudiciată nu demonstrează o valoare mai mare a prejudiciului.

 

3.12 ULTRAACTIVITATE (SUPRAVIEȚUIREA UNOR OBLIGAȚII): În caz de încetare a contractului, rămân neafectate obligațiile restante de plăți sau alte contraprestații pentru prestații deja efectuate sau prejudicii produse, precum și clauzele specifice care prin natura lor supraviețuiesc încetării contractului, precum cele de confidențialitate, garanția contra evicțiunii și contra viciilor ascunse ale bunurilor, proprietate intelectuală și alte asemenea, prezentul contract fiind considerat convertit într-un act atipic conținând obligații reciproce persistente derivând din lege sau contract. De asemenea, supraviețuiește obligația de achitare a comisionului dacă activitățile INTERMEDIARULUI au profitat specific BENEFICIARULUI doar ulterior, în sensul încheierii contractului sau antecontractului cu cocontractantul găsit sau considerat găsit de BENEFICIAR, dar după încetarea prezentului contract de intermediere în forma lui tipică.

 

3.13 LEGE APLICABILĂ: Prezentul contract este guvernat de legislația română – în principal de Legea 287/2009 privind Codul Civil.

 

3.14 LITIGII:  Eventualele divergențe dintre părți se vor soluționa pe cale amiabilă, iar în caz de nereușită, litigiul va fi supus instanțelor judecătorești competente teritorial pentru sediul INTERMEDIARULUI.

 

  1. CONFIDENȚIALITATEA ȘI PROTECȚIA DATELOR PERSONALE

 

4.1 BENEFICIARUL, prin reprezentant, are obligația de a nu dezvălui prezentul CONTRACT niciunui terț.

4.2 BENEFICIARUL, prin reprezentant, are obligația de a nu dezvălui terților adresa și prețurile imobilelor vizionate, nici nivelul de comisioane, reducerile practicate, devizele, facturile, deconturile, documentele de plată și alte documente emise de INTERMEDIAR sau alte informații ce pot afecta secretul comercial al INTERMEDIARULUI.

4.3 Obligația de confidențialitate prevăzută la pct. 4.1 și 4.2 se întinde pe toată durata valabilității prezentului contract și încă 2 ani de la încetarea valabilității lui din orice motiv, iar încălcarea are consecințele prevăzute la pct. 3.11.

4.4 INTERMEDIARUL are obligația de a păstra stricta confidențialitate cu privire la datele cu caracter personal comunicate de BENEFICIAR, incluzând cele de identificare și contact, dar și cele privind tranzacției imobiliare dorite sau efectuate, persoanele care l-au însoțit sau cu care s-a consultat, sume pretinse sau oferite, opțiuni și gusturi în materie de arhitectonică și urbanistică, de amplasamente, design și artă, mediu și orice alte asemenea informații în posesia căror intră ca o consecință a CONTRACTULUI, pe toată durata valabilității lui și încă 2 ani de la încetarea valabilității lui din orice motiv, iar încălcarea are consecințele prevăzute la pct. 3.11.

4.5 BENEFICIARUL, prin reprezentant, declară că i-au fost aduse la cunoștință drepturile legale conferite de Legea 677/2001 și celelalte acte normative incidente în domeniul protecției datelor cu caracter personal, că i-au fost explicate și le-a înțeles, inclusiv faptul că beneficiază de dreptul de acces și de intervenție asupra datelor, dreptul de a nu fi supus unei decizii individuale și de a se opune prelucrării datelor sale personale și de a obține ștergerea lor, în orice cazuri în care acea colectare, stocare sau procesare excede normelor legale aplicabile sau scopului legitim în care au fost puse la dispoziția INTERMEDIARULUI.

4.6 De asemenea, BENEFICIARUL, prin reprezentant, declară că a fost informat că, pentru exercitarea acestor drepturi, se pot adresa în scris cu o cerere către INTERMEDIAR, datată și semnată, precum și cu plângeri la autoritatea de stat competentă (ANSPDCP) și, la nevoie, și în justiție.

4.7 În condițiile anterior specificate, BENEFICIARUL, prin reprezentant, își exprimă, prin semnarea prezentului contract, acordul scris, expres și informat, privind prelucrarea de către INTERMEDIAR, în condițiile și limitele legii, a datelor cu caracter personal pe care i le-a pus sau i le va pune acestuia la dispoziție sau acesta la obține prin acordarea serviciilor sau demersuri conexe acestora.

 

  1. PREVEDERI DIVERSE

 

5.1 OBLIGAȚII CE EXCED CONTRACTULUI DE INTERMEDIERE: Serviciile adiționale, referite de art. 2.2, din CONTRACT, dacă exced intermedierii imobiliare, constituie contracte accesorii contractului de intermediere imobiliară, și au regimul juridic specific contractului în cauză prevăzut de Codul Civil sau diverse legi speciale. Astfel, de exemplu, clauza privind prestarea de servicii de negociere de către INTERMEDIAR în numele BENEFICIARULUI a clauzelor viitorului contract ce urmează a se încheia cu cocontractantul găsit de INTERMEDIAR, constituie un contract de mandat, iar clauza privind efectuarea de către INTERMEDIAR, cu resurse proprii sau prin subcontractare, de expertize, evaluări, cercetări de piață sau alte asemenea, constituie un contract de antrepriză de prestări servicii.

 

5.2. OBLIGAȚII NESPECIFICE ȘI IMPLICITE ALE PĂRȚILOR: În afara obligațiilor specifice principale prevăzute la art. 5 și 6 din Contract, Părțile sunt obligate să respecte toate obligațiile specifice secundare care derivă implicit din cele principale precum și toate obligațiile nespecifice și generale care sunt în sarcina lor prin efectul altor clauze contractuale asumate sau prin efectul legii incluzând, după caz și prevederile legale generale și specifice privind activitatea societăților, privind prestarea de servicii de intermediere, respectiv de intermediere imobiliară, în particular.

 

5.3 MODIFICAREA CONTRACTULUI ȘI COMUNICARE: Orice modificare a prezentului contract se va putea realiza numai de comun acord, consemnat în scris, sau prin decizia instanței judecătorești.

Părțile își vor notifica prompt orice modificare de date de identificare și contact.

Comunicarea între părți se va face telefonic, prin SMS și e-mail și întâlniri directe, dar elementele importante vor fi transmise sau repetate în scris pe suport de hârtie semnate olograf, la cererea oricăreia dintre Părți, și vor fi comunicate prin mijloace ce asigură cerificarea recepției comunicării.

 

5.4 INTEGRALITATE: Prezentul contract, împreuna cu anexele sale, care fac parte integrantă din cuprinsul său, reprezintă voința integrală a Părților și, prin urmare, înlătură orice altă înțelegere verbală dintre acestea, anterioară sau concomitentă încheierii lui, care ar avea incidență asupra conținutului sau interpretării lui precum și orice înțelegeri precontractuale ce nu au fost preluate în prezentul contract.

 

5.5 EFECTELE AFILIERII: Prin natura scopului contractului, se prezumă că BENEFICIARUL acționează și ca interpus pentru orice afiliați ai săi, pentru oricare din asociații săi, pentru reprezentantul său legal sau conducătorul executiv, precum și pentru soțul, rudele și afinii acestuia până la gradul IV inclusiv, astfel că obligația sa de plată a comisionului și altor sume, este aplicabilă și când contractul cu contractantul găsit sau considerat găsit de INTERMEDIAR este încheiat de unul dintre aceștia, în nume propriu sau al unui terț, nu de BENEFICIAR în nume propriu.

 

5.6 ÎNCHEIEREA CONTRACTULUI: Se face prin întâlnirea voinței concordante a părților, agreând o versiune finală comună a textului urmată de semnarea olografă  acesteia de către părți, părțile convenind că forma scrisă a contractului este necesară pentru însăși validitatea lui.

Cu titlul de excepție, dacă părțile convin astfel, contractul se poate încheia și prin corespondență clasică sau electronică, comunicarea exemplarelor pe suport de hârtie semnate olograf făcându-se ulterior, în scop probator.

În cazul semnării prin corespondență, dacă se semnează în zile diferite, intrarea în vigoare va avea lor la data primirii de către INTERMEDIAR a exemplarului semnat olograf de BENEFICIAR sau se consideră de către lege că a fost primit de INTERMEDIAR.